Home » Știință » Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes

Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes

Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes
Publicat: 27.03.2015
Chirurgii de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au realizat recent primul transplant reuşit din Europa al unei inimi care încetase să bată în corpul donatorului, noua tehnică permiţând creşterea numărului de posibili donatori cu până la 25%.

Echipele medicale de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au petrecut peste un deceniu lucrând la proceduri care să permită noul tip de operaţie chirurgicală, înainte de a realiza transplantul, la începutul lunii martie, informează theguardian.com.

Medicii au declarat că pacientul care a primit inima, londonezul Huseyin Ulucan, în vârstă de 60 de ani, a petrecut doar patru zile în secţia de terapie intensivă, după transplant, starea sa de sănătate îmbunătăţindu-se în mod remarcabil. Ulucan, care a suferit un atac de cord în 2008, continuă în prezent recuperarea la domiciliu.

„Este o reuşită extraordinară. Pacienţi care anterior nu ar fi putut primi o inimă vor putea beneficia acum de transplant”, a declarat pentru cotidianul The Guardian Simon Messer, de la secţia de transplant cardiotoracic a Spitalului Papworth.

Reuşita operaţiei, o premieră pentru un spital din Europa, coordonată de chirurgul Stephen Large, înseamnă faptul că mult mai multe inimi ar putea fi folosite pentru salvarea vieţii pacienţilor.

„Utilizarea acestui gen de inimi donate ar putea creşte rata de transplanturi de cord cu până la 25% în Marea Britanie”, a declarat Stephen Large.

Procedura clasică implică folosirea pentru transplant a unor inimi care provin de la donatori care sunt declaraţi în moarte cerebrală, dar al căror sistem cardiovascular încă funcţionează, sângele continuând să fie pompat în organism.

În schimb, pentru această operaţie, chirurgii au prelevat inima de la un donator după ce aceasta a încetat să mai bată – în momentul în care se poate vorbi despre moarte circulatorie.

Reuşita medicală a presupus utilizarea de noi tehnici pentru a face ca inima să bată din nou, în interiorul corpului donatorului, la două minute după deces, şi monitorizarea funcţiei cardiace pentru ca medicii să se asigure ca organul este în condiţii propice transplantului.
Medicii au folosit ultrasunete pentru evaluarea modului de funcţionare a inimii repornite, timp de 50 de minute, înainte de a aproba transplantarea organului. Apoi, chirurgii au prelevat inima din organismul donatorului şi au pus-o într-un „sistem de îngrijire a organelor”, care alimenta cordul cu sânge şi nutrienţi, menţinând activitatea cardiacă timp de trei ore în timpul intervenţiei chiurgicale.

Înainte de a beneficia de transplant, Huseyin Ulucan abia putea să meargă. În prezent, se poate deplasa singur, fără probleme, la controalele medicale de la spital. Stephen Petit, cardiolog la acest spital londonez, a declarat pentru BBC că se aşteaptă la o îmbunătăţire crescândă a calităţii vieţii pacientului.

Medicii de la alte clinici specializate în transplant de cord din Marea Britanie vor adopta noua procedură în curând.

În 2014, o echipă de medici din Australia a realizat primul transplant din lume al unei inimi care încetase să mai bată în corpul donatorului, folosind tehnici similare.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?